Procurorii l-au înștiințat pe atacantul de la FCSB Florinel Coman că a fost pus sub învinuire în dosarul deschis pentru conducere fără permis, în urmă cu doi ani. În cazul fotbalistului, ancheta a avut un parcurs dificil, în condițiile în care a fost nevoie de sprijinul autorităților din Ucraina, dar și din cauza unor demersuri făcute de avocații internaționalului de la FCSB.
Florinel Coman a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere, în 22 februarie 2021, pe Autostrada A2, după ce aparatul radar a indicat că circula cu o viteză de 165 de kilometri pe oră.
După ce a tras pe dreapta, Coman a arătat polițiștilor rutieri traducerea unui document din care reieșea că ar deține un „permis internațional”, eliberat de autoritățile din Ucraina.
După ce au introdus datele fotbalistului în baza de date, polițiștii români au constatat că, de fapt, acesta nu are permis de conducere pentru nicio categorie, cu toate că în așa-zisul document prezentat de sportiv erau trecute categoriile A, B și BE.
Polițiștii rutieri au întocmit pe numele lui Florinel Coman un dosar penal pentru conducere fără permis, după care au întrebat, în scris, autoritățile din Ucraina dacă fotbalistul român a urmat cursurile vreunei școli de șoferi sau a susținut vreun examen practic și teoretic pe teritoriul acestui stat.
Cu toate că încă nu începuse războiul din Ucraina, polițiștii din țara vecină au ignorat complet solicitarea venită din partea autorităților române. După invazia Rusiei, șansele ca autoritățile de la Kiev să răspundă au devenit și mai mici.
Surse judiciare au explicat, pentru Gândul, că, în aceste condiții, anchetatorii și-ar fi schimbat strategia și ar fi construit probatoriul bazându-se pe alte dovezi, în așa fel încât fotbalistul să poată fi trimis în fața instanței.
Sursele citate au precizat că, la doi ani de la întocmirea actelor de urmărire penală, Florinel Coman ar fi primit calitatea de inculpat.
Conform anchetatorilor, avocații atacantului de la FCSB ar mai urma să depună la dosar câteva caracterizări semnate de persoane apropiate ale fotbalistului, din care reiese că acesta este un cetățean model, după care va fi întocmit rechizitoriul, iar Coman, care ar fi fost deja audiat de două ori, va fi trimis în judecată.
Înaintea lui Florinel Coman, a fost prins cu un asemenea permis de conducere și interlopul bucureștean Mircea Băluș, zis Nebunu, considerat drept lider al grupării Sportivilor.
În cazul lui Mircea Nebunu, însă, cercetările s-au desfășurat mult mai repede, acesta fiind deja condamnat la un an și o lună de închisoare cu executare. Mircea Băluș nu a fost închis pentru că a reușit să fugă în Italia, acum fiind dat în urmărire internațională.
CITEȘTE ȘI: